Pe 7 mai 2010, ora 15. oo, Institutul de Istorie Stat și Drept al AȘM invită la masa rotundă “Impactul victoriei asupra fascismului pentru popoarele din Europa”, la Academia de Științe a Moldovei (bd. Ștefan cel Mare nr.1, în Sala Mică, et. 2).
Vor fi puse în discuție evenimentele și consecințele celui de-al II-lea Război Mondial în Europa, cu o atenție deosebită pentru probleme ce țin de impactul războiului asupra populației din Sud-estul Europei. De asemenea, vor fi abordate aspecte mai puțin studiate legate de-al II-lea Război Mondial. Și anume, impactul războiului asupra stării de spirit a populației, asupra memoriei colective și posibilitatea de a cunoaște în prezent, mai ales de către tânăra generație, aceste fenomene.
Comunicatori vor fi istoricii:
- Valeriu Cozma, Instalarea sistemului comunist în Europa Centrală și de Sud-Est; prof., dr hab.
- Ruslan Șevcenco, doctor în istorie, Unele aspecte din activitatea Biroului CC al PC (b) al Moldovei în perioada 22 iunie 1941-24 august 1944.
- Igor Cașu, dr în istorie, Acțiunile Armatei Roșii și starea de spirit a populației Basarabiei, martie-august 1944.
- Anatol Țaranu, doctor în istorie, Foametea din 1946-1947. Consecință a celui de-al II-lea Război Mondial?
- Silvia Corlăteanu-Granciuc, doctor în istorie, Imortalizarea victoriei asupra fascismului în arta monumentelor internaționale și naționale.
- Vladimir Țaranov, doctor habilitat, membru corespondent al AȘM.
- Anatol Petrencu, doctor habilitat, profesor universitar.
- Andrei Furtună, doctor în istorie.