JOI, 23 decembrie 2010, ora 10ºº, bir. 408 (Academia de Ştiinţe a Moldovei, bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt, 1), în şedinţa Consiliului ştiinţific specializat DH 15.12.00.02 – 44 din cadrul Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei va avea loc Susţinerea publică a tezei de doctor în drept cu tema: Principiile democraţiei pluraliste în organizarea şi funcţionarea Parlamentului Republicii Moldova, specialitatea: 12.00.02 – Drept public (constituţional); organizarea şi funcţionarea instituţiilor de drept.

Doctorandă: BORDEI Lilia

Conducător ştiinţific: POPA Victor, doctor habilitat în drept, profesor universitar

Referenţi oficiali:
BÎRGĂU Mihai, doctor habilitat  în drept, conferenţiar  universitar
ARSENI Alexandru, doctor în drept, conferenţiar universitar

Membrii Consiliului:
COSTACHI Gheorghe, preşedinte, doctor habilitat în drept, profesor
BALMUŞ Victor, secretar, doctor în drept, conferenţiar universitar
CUŞMIR Marcel, doctor habilitat în drept, conferenţiar universitar
BANTUŞ Anatolie, doctor în drept, profesor universitar
ŢURCAN Serghei, doctor în drept, conferenţiar universitar